Egiptul Antic

• Pe Valea Nilului, strânsa între maluri înalte si stâncoase, s-a faurit, cu multe milenii înaintea erei noastre o veche civilizatie a lumii mediteraneene, aceea a Egiptului Antic.
  Ea ne înfatiseaza cel mai vechi stat din lume, anterior tuturor celorlalte, înzestrat cu o administratie, o fiscalitate, o justitie si o armata comparabile cu cele ce-au luat nastere mai apoi în tarile de pe toate continentele, înainte si dupa era noastra.
  Dar lumea Egiptului Antic a zamislit o cultura spirituala scânteietoare pe care o admirau grecii vechi si romanii care se minunau precum fac azi multimile de turisti, sa contemple templele, piramidele sau obeliscurile înaltate de faraoni si supusii lor.
  Nu numai arta egipteana si monumentele colosale au atras prin frumusetea tainica si prin splendoarea lor enigmatica pe grecii vechi si pe romani ca si pe noi cei de azi ; calatorii veneau sa gaseasca mai cu seama cultura egipteana, "întelepciunea egipteana"
  
• Istoria propiu-zisa începe în Egipt prin unirea sub autoritatea unui singur rege, a celor doua regate mai vechi, a celui din Delta (Egiptul de Jos) si a celui din Valea Nilului (Egiptul de Sus).
• Aparitia statului egiptean - primul stat din lume - trebuie considerata ca impusa de necesitatea imperioasa a coordonarii pe întreg spatiul Vaii Nilului, a sistemului de irigatii si îndiguiri care aveau sa domoleasca furia inundatiilor anuale ale fluviului si sa le faca folositoare agriculturii. Popoarele primitive, care locuiau în regiunile aflate de o parte si de alta a Vaii Nilului, în deserturile arabice si libice dar si cele ce erau în Nubia, putea invada si jefui tinuturile bogate ale Egiptului.
  Acesti factori au impus în mod stringent constituirea statului egiptean (mai întâi doua state, apoi unul singur). Amândoua regatele au avut de fapt o autonomie în tot timpul domniei faraonilor - prin particularitatile, pastrate cu grija, ale regimului lor si prin administratiile separate. Legatura dintre aceste doua regate autonome a fost totdeauna faraonul, care era si rege al sudului si al nordului. Dealtfel la moartea lor, faraonii din imperiul vechi aveau doua morminte dintre care unul nu continea mumia defunctului rege,deci era cenotaf - dar exista un mormânt pentru Egiptul de Sud si unul pentru Egiptul de Nord pentru acelasi faraon. De câte ori se produceau rascoale, razmerite sau invazii straine, Egiptul avea tendinta foarte neta sa se desparta iarasi în cele doua regate care renasteau fiecare sub alt faraon.
  
• Imperiul Vechi
  Unirea celor doua regate egiptene a dat putinta faraonilor sa desavârseasca si sa largeasca sistemul de irigatie al întregii Vai a Nilului, ceea ce a dus la o sporire însemnata a productiei agricole si la înmultirea populatiei Egiptului .
  Comertul se facea în acea vreme prin troc apoi a urmat mari expeditii comerciale cu produsele de care Egiptul dispunea în exces, expeditii facute pe corabii care mergeau în orasele feniciene unde duceau produse agricole si se întorceau cu lemn de care Egiptul atunci, ca si acum, era destul de lipsit.
  Pentru a întari frontierele Egiptului faraonul Snefru pune sa se cladeasca un zid mare la sud si la nord. Dar faraonii dinastiilor a III-a si a IV-a au fost aceea care au început construirea de piramide imense, mausolee regale, zidite din blocuri mari de piatra, la care au trudit, muncind pe o arsita necrutatoare, la taierea pietrei, la slefuirea acesteia, apoi la transporturi si la constructia acestor edificii, sute de mii de oameni.
  

  Prima piramida este aceea a regelui Djoser de la Saqqara; piramida în trepte care are 60 m înaltime.

  Cea mai mare dintre piramide este piramida regelui Kheops la Giza; piramida are 145,75 m înaltime.

• Egiptenii
  Exista multe teorii cu privire la originile poporului egiptean, subiectul inca fiind controversat.
  Studii genetice recente arata ca populatia actuala a Egiptului este caracterizata de o linie paternala comuna cu zona Africii de Nord in primul rand si ceva influente din Orientul Mijlociu.
  Studiile bazate pe linia materna leaga egiptenii moderni de locuitorii actuali ai Eritreei si Etiopiei... Vechii egipteni isi plasau originile intr-o zona pe care ei o numeau Punt, sau "Ta Neteru" ("Taramul Zeilor"), pe care majoritatea egiptologilor o plaseaza intr-o arie ce cuprinde Eritreea si Dealurile Etiopiene.
  Un studiu recent al morfologiei danturii egiptenilor antici confirma trasaturi dentale caracteristice Africii de Nord, si intr-o masura mai mica populatiei din sud-vestul Asiei. Studiul confirma si continuitatea biologica de la Perioada Predinastica pana dupa perioada faraonica. Un studiu bazat pe statura si proportia corporala sugereaza unele influente ale caracteristicilor antropomorfice tropicale in unele grupuri, in perioada tarzie, odata cu extinderea imperiului.
  
• Limba
  Limba egipteana veche constituie o ramura independenta a limbilor Afro-Asiatice.
  Cele mai apropiate grupuri de limbi de aceasta sunt Berbera, Semitica si Beja. Documentari scrise ale limbii egiptene dateaza din secolul XXXII î.Hr. facand-o una din cele mai vechi limbi documentate.
  Limba Egipteana este impartita in sase diviziuni cronologice:
  
  • Egipteana arhaica (inainte de 3000 î.Hr.)
  • Egiptena Veche (3000–2000 î.Hr.)
  • Egipteana Medie (2000–1300 î.Hr.)
  • Egipteana Tarzie (1300–700 î.Hr.)
  • Egipteana Demotica (sec VII î.Hr. sec. IV d.Hr.)
  • Egiptena Coptica (sec III-XVII d.Hr.)
  
  
• Religia
  Religia vechilor egipteni era politeista, iar numarul zeitatilor de ordinul sutelor.
  Religiile egipteane au fost o succesiune de credinte ale poporului egiptean începând din perioada predinastica pâna la aparitia crestinismului si islamismului în perioada greco-romana.
  Ritualurile se faceau sub conducere preotilor sau vracilor (folosirea magiei fiind pusa însa la îndoiala). Toate animalele infatisate si venerate în arta, scrierile si religiile Egiptului Antic (pentru peste 3000 de ani)sunt originare din Africa.
  Templele erau centrul asezarilor egiptene, servind ca centre administrative, scoli, biblioteci si folosite si în scopuri religioase.
  
• Arta egipteana
  Arta Egiptului antic cuprinde pictura, sculptura si arhitectura dezvoltate de civilizatia din valea Nilului din timpurile preistorice (c. 5.000 î.Hr.) pâna în momentul cuceririi romane (31 î.Hr.).
  Arta egipteana avea caracter religios si personajele de pe peretii mormintelor nu erau doar de decor, ci trebuiau sa înfatiseze fiinte care sa prinda viata în mod magic, pentru a sluji ka-ul (sufletul) defunctului.
  Oamenii erau vazuti în general din profil, daca erau întorsi spre dreapta nu puteau sa paseasca decât cu piciorul si mâna stânga în fata, din motive de estetica.
  Arta era subordonata protocolului de la curte, operele fiind create spre a-i slavi pe zei, pe rege si pe curteni.
  Peretii templelor erau pictati cu tablouri adecvate fiecarei portiuni. Adesea aveau sapati în ei basoreliefuri acoperite cu un strat subtire de gips peste care se picta. În salile hipostile, templul povestea în pictura viata zeului si miturile legate de existenta sa terestra. Zeul este pictat pe peretii templului în toate manifestarile sale, fie ca este asezat pe un jilt, fie ca este pictat în procesiune, fie anunta hotarârile sale prin gesturi. În partea secreta a templului, picturile redau ritualul zilnic care desteapta dimineata statuia zeului adormita în Sfânta Sfintelor . Faraonul este zugravit pretutindeni, caci este un zeu indispensabil celebrarii cultului, el "dialogând" direct cu zeii, spre deosebire de ceilalti muritori care comunica cu divinitatile doar prin intermediul faraonului zeu.
  
• În mastabale, pe zidurile templelor sau în mormintele Imperiului Vechi, este dificil sa distingem net sculptura de pictura, pentru ca basoreliefurile ce decorau zidurile, acoperite cu un strat foarte subtire de gips, erau pictate în culori tempera.
  Tot astfel, statuile zeilor sau ale defunctilor din Serdab (camera zidita a mormantului) erau pictate dupa acoperirea cu un strat fin asternut de ipsos, pentru ca vopselele sa aiba un suport sigur. Înaintea lucrarii unui relief pe peretii unui templu sau mormânt hipogen de catre sculptori, desenatorii figurau desenul scenei de reprezentat în relief, la fel cum tot desenatorii marcau pe un bloc de piatra sculptorului, partile ce trebuiau cioplite
• Sculptura era dominata si ea, ca si pictura, de legi hieratice. De-a lungul istoriei sale, în Egipt s-au creat zeci de mii de statui de piatra, lemn, bronz, arama, aur, pamânt ars, faianta, dar toate tindeau sa fie cât mai trainice, mai durabile, sa strabata peste veacuri
  In esenta esenta, sculptura egipteana era o arta utilitara, cu caracter religios si funerar. În morminte era asezata statuia funerara a defunctului, care, ca si statuile zeilor, era supusa ritualului de deschidere a gurii pentru a dobândi calitatea de suport al vietii. În mormânt se mai puneau o multime de statuete, care prindeau viata pentru a sluji defunctului. În sanctuare se afla chipul unuia sau mai multor zei, dar în curtile templelor, unde avea acces multimea se aflau statui ale faraonilor.
  Statuile suveranilor din regatul vechi se caracterizeaza prin maretie si solemnitate, simtul realitatii îmbinându-se cu idealizarea
  Colosii lui Memnon, statui imense, fiecare taiata într-un singur bloc de gresie si masoara, fara soclu, mai mult de 15 metri înaltime si statuile colosale a lui Ramses al II-lea de la Abu-Simbel.
  Acesti colosi reprezinta sculpturi întru totul asemanatoare cu chipul faraonului. Statuile de mari dimensiuni din epocile de glorie ale Egiptului se remarca prin realism, sau mai exact prin simtul realitatii si al vietii
  
• Arhitectura egipteana îsi releva caracterul impunator si sacru prin simpla prezenta a marilor piramide si ale templelor.
  Aceste constructii impunatoare aveau rolul sa asigure o legatura puternica dintre egipteni si zeii lor protectori.
  Marile piramide ridicate de faraonii din perioada Regatului Vechi nu erau doar grandioase locuri de veci pentru faraoni. Prin existenta lor, ele erau un simbol al triumfului egiptenilor asupra mortii—credinta în nemurire si viata de apoi fiind elementul central al religiei egiptene. Celui care îi este destinata piramida — faraonul, joaca un rol central nu numai în viata politica a Egiptului ci si în cea religioasa.
  Faraonul nu este doar seful statului, el este înainte de toate un zeu întrupat si prin definitie un simbol al nemuririi.
  El reprezinta totodata cea mai puternica si vizibila legatura dintre Egipt si zei. De acea, întreaga viata în Egiptul antic — arta, politica, religie etc., este închinata faraonului si caracterului sau divin
  
• Incontestabil arta egipteana este mai presus de oricearta sacrala, de aceea ezoterismul ei se dezleaga prin cunoasterea miturilor si a nenumaratelor ritualuri magice, a vrajilor în general si a impactului exercitat de acestea asupra vietii de toate zilele a egiptenilor.
  Arta egipteana era magica si mitica si în aceasta este esenta ei, caci arta egipteana trebuie nu admirata pentru frumusetea ei, ci interpretata în sensul în care Spinoza spunea: "Non ridere, nec flere, neque mirari sed intelligere" ("Sa nu râzi, sa nu plângi nici sa nu admiri ci sa întelegi").
• Medicina
  Cunostintele si experienta egiptenilor antici în domeniul medical erau foarte avansate pentru acea perioada.
  Ei efectuau interventii chirurgicale, tratau fracturi si aveau cunostinte farmaceutice.
  Dovezi din analiza mumiilor arata un nivel ridicat de profesionalism în lucrul cu corpul uman, din moment ce mumiile au ramas intacte si dupa complicate înlaturari de organe.
  În plus nivelul pâna la care se mergea în procesul de mumificare al persoanelor importante arata faptul ca acestia aveau cunostinte incredibile de anatomie
  
• Practici
  Se foloseau: uleiurile, aluaturile, curmalele, ceapa, usturoiul, samânta de in, mararul, smirna, opiul, precum si diverse minerale, saruri de plumb, antimoniu, cupru.
  Dintre produsele animale se intrebuintau: carnea, creierul, sângele.
  Leacurile se administrau în lapte, vin, bere sau fierturi.
  Se preparau pilule cu ajutorul mierei, se faceau supozitoare. Purgativele, laxativele, vomitivele erau variate. Medicul era cel ce pregatea medicamentele.
  Bolile de plamâni erau combatute cu smântâna, miere amestecata cu chimen, lapte cu roscove.
  Faceau inhalatii absorbind, cu o trestie, vaporii unei fierturi în care amestecau curmale, rasina, smirna.
  Contra limbricilor si teniei, medicii egipteni recomandau bauturi cu miere si ulei.
  Pentru bolile tubului digestiv se recomanda repausul si se administrau sâmburi de curmale si plante macerate.
  Samânta de ricin, bine mestecata, dupa care se bea bere, era un laxativ obisnuit.